Etichete

, , , , , , ,

ImagineOrasul meu, de care ma simt atit de legata sufleteste, si dupa care am tinjit in cei trei ani de pribegie pe alt continent, nu este cu nimic mai deosebit decat alte locuri din Romania,mai precis din Ardeal.Ardealul si ardelenii sunt diferiti din multe puncte de vederefata de alte zone ale tarii. Poate pentru ca este un loc izolat si protejat de muntii Carpati…

Cugirul este asezat la poalele dealului Cetate, unde se spune ca ar fi fost o cetate dacica, numita Singidava, care facea parte din lantul de cetati ridicate de stramosii nostri daci, de o parte, de Dealul Dragana si Dumbrava, de cealalta parte, iar in fundal, este dealul Chiciura. Aceste dealuri strajuiesc si apara deopotriva, mica localitate de la poalele lor. Inspre nord-vest, se intinde o campie care ajunge pina la lunca Muresului, unul din riurile mare din zona. Pe acest camp, numit Cimpul Piinii, zona agricola fertila cindva, s-a luptat Paul Chinezu, aflat in fruntea armatelor unguresti, a invins armatele turcesti care invadasera teritoriile pina aici. Se intimpla prin secolul 12, (daca nu ma insel…) In amintirea acelei batalii, statuia lui Paul Chinezu, inca mai exista si azi, in gara din Sibot. Se spune ca statuia a fost facuta din armele care au ramas pe camp, dupa batalia de pe Cimpul Piinii.

De-a lungul orasului, curg doua riuri, Riul Mare si Riul Mic, izvorate din Muntii Surianu. Sunt riuri mici, sprintene, limpezi, ca si cristalul, si reci ca gheata. Multi crapi, cu solzi argintii presarati cu puncte rosii, verzi si albastre, se zaresc in apele limpezi. Ei sunt un deliciu gastronomic local.Riurile se unesc inpartea de sus a orasului si curg „la Vale”, strabatind orasul si se indreapta catre satul Vinerea,iar in zona Sibotului, se revarsa in Mures. Lunca si Valea Cugirului ( vezi cartea cu acelasi nume scrisa de Valentin Chirosca) sunt locuri minunate de relaxare in sarbatori si sfirsiturilor de saptamina ale cugirenilor. Ei ies cu familiile la iarba verde, maninca si beau, in aerul proaspat si linga riul clipocind aproape.Se spune ca, cine bea apa din apa Cugirului, nu mai pleaca de aici, sau, revine de cite ori are ocazia. Si nu este de mirare, caci apa trece peste zacaminte multiple pina ajunge in partea de jos, in cimpie…

Citeva spicuiri din scrierile mele, despre Cugir si imprejurimi:

Nicaieri nu este mai bine decat acasa! Am simtit acest lucru, mai mult decat oricand, in perioada peregrinarilor mele peste ocean. Este frumos acolo, strazi curate, oameni amabili, case mici si inconjurate cu gradini mici, fara garduri si multe, multe flori…Avea un farmec deosebit si exotic, in acelasi timp. Si lumea circula, mai ales cu masini. Foatre putine orase au autobuze, sau metrouri si numai doua au tramvai… Insa spatiul este imens… Campii cat vezi cu ochii. O lume, intr-adevar ciudata pentru mine, care am trait o viata intre dealuri, brazi, o vale si o vegetatie abundenta… Desi mi-a placut sa vad o lume noua, o vreme a fost bine, insa, dupa ce m-am obisnuit cu locurile, am vazut festivaluri de arta, muzee, concerte si multe altele, dorul de casa m-a coplesit…
De aceea, am revenit ACASA. Asa simt eu, ca acasa inseamna gradina, flori, pomi, casa, vecini si oras cu prieteni si cunoscuti. Pana si aerul de aici este mult mai curat,il simt cum imi umplu plamanii si ma fac sa ma simt bine. Acolo, aerul era inabusitor, fie iarna, fie vara… Pomii erau „bolnavi”, in sensul ca, poate de poluarea facuta de masini: li se desprindea coaja de pe trunchi, si ramanea atarnata acolo, pana cadea singura. Fara coaja, pomul nu rezista mult timp, se usca si cadea… Asta in parcul pe care il vizitam destul de des, in timpul liber. Si am locuit intr-un oras mic…Ma durea sufletul vazandu-i…
Aici ma simt bine, chiar daca viata este mult mai grea. Parca am reinviat cand mi-am revazut prietenii, cunotintele, vecinii… Imi venea sa ii imbratisez si sa fiu recunoscatoare ca, in sfarsit, sunt aici…
Am invatat, astfel, o lectie de viata: este interesant sa vizitezi alte meleaguri, insa tot mai bine e aici. De aceea, ma bucur si sunt profund recunoascatoare ca sunt ACASA, in oraselul meu! Este mic, dar are un farmec aparte. Se zice ca ar fi un „mic Brasov”. Imprejurimile sunt minunate, si mergand in susul raului, se deschide un drum intre paduri, ca un parc… Este un loc minunat! Iar sus,la munte, este o poiana, numita Poarta Raiului. Un varf de munte, strajuieste aceasta poiana.Varful se numeste Patru, de la Sfantul Patru, care pazeste poarta Raului… Locuri de basm!

Plaiuri natale
Vorbind din nou de oraselul meu, as dori sa descriu putin acest asezamant, atat de drag mie… Cand m-am nascut, Cugirul, era un sat. Am crescut odata cu el. A fost comuna si, din anii ’70, s-a transformat in oras. Aceasta dezvoltare rapida, s-a datorat uzinelor de aici. S-au fabricat masini de spalat, masini de cusut, masini unelte si multe altele. Oameni din tot judetul, dar si din tara, au venit aici si au ramas. Aveau locuri de munca asigurate si salarii mari. Dupa revolutia din 1989, insa, a inceput o perioada de decadere economica.Fabricile si-au restrins activitatile… Unii muncitori au plecat in alte parti ale tarii, si acum, majoritatea tinerilor isi cauta traiul de zi cu zi, dincolo de granite… Sunt nevoiti sa o faca, pentru ca in oras nu mai sunt posibilitati… Si uite asa, se pare ca suntem tot mai putini, si, parca suntem iarasi „comuna”…
Sunt doua centre: cel de sus, cu o piata, care se tine duminica, si cu case mici, particulare, si cel de jos, un centru modern, pentru anii ’80, cu blocuri si magazine mari. Sunt cel putin 10 biserici, de diferite confesiuni, care se inteleg bine intre ele… Avem si o catedrala in centrul de jos. Sunt doua stadioane si cateva cinematografe, care in prezent s-au transformat in restaurante… In perioada concediilor de vara, cugirenii reveniti acasa pentru o saptamana sau doua, se aduna la terase, seara si se bucura de aerul bun si de vechii prieteni, lasati acasa… E mare forfota, rasete si voie buna… Pacat ca tine atat de putin…

Toamna Cugireana

Dupa aproape o lunade la Festivalul Folcloric din Poiana cu goruni din Vinerea, un sat din vecinatate, un nou festival local si-a facut aparitia: Toamna Cugireana, care, anul acesta a implinit a XV-a editie. Evenimentul a avut loc in 28-30 septembrie, in Cugir.
In prima zi, au fost expuse exponate diverse, lucrate in orasul Cugir, jud. Alba. De la flori, cusaturi, tesaturi, orgami, bijuterii facute cu mina, picturi, haine taranesti locale, cu cusaturi cu alb si negru, pe pinza de in, bumbac si cinepa, perne, covoare, razboi de tesut, fus, blide (farfurii) pictate, fotografii din zona, paine (care are o veche traditie la noi), pina la mobila, garduri de fier forjat, obiecte ornamentale, masini si piese lucrate cu migala in cele doua fabrici. Toate acestea se aflau in cladirea Casei de Cultura.
In oras, au fost carturi, concursuri, sporturi si alte concursuri, la care s-au luat premii. Pe dealurile din imprejurimi, au concurat masini de teren, motociclete si deltaplanuri. In centrul nou al orasului, in jurul Primariei, au fost amplasate corturi cu tot felul de „nimicuri”: mingi, baloane, jucarii, popcorn, mititei, virsli ( cu traditie locala), hot-dog ,vin si multa bere. Toata lumea s-a adunat in zona „fierbinte „.
Seara, a fost un spectacol medieval, si formatia Voltaj a incantat multimea cu cantece mai vechi si mai noi.
A doua zi, s-a inceput cu marsul formatiilor folclorice din zona, in frunte cu calusarii, care au una dintre cele mai vechi traditii din tara. Dansau calusari de la copii de gradinita, pina la oameni varstnici… Un dans al generatiilor… Hainele lor, populare erau albe cu cusaturi negre si numai la picioarele incaltate cu opinci, aveau panglici cu tricolorul romanesc si cu zurgalai. Se spune ca zurgalaii de la picioarele Calusarilor, alunga cu sunetele lor, spiritele rele care „nu dorm”…Apoi, s-a inceput un concert de muzica populara in aer liber, care a durat pina seara, cand, un spectacol de artificii a incheiat festivalul.
Un minunat prilej de a se intalni oamenii din comunitate si familiile lor, de a comunica si de a se bucura cu totii de „minunatiile” locale si nu numai.