Etichete
Ginduri personale
Cu cit inaintez in virsta, tot mai multe „revelatii” imi apar, in legatura cu viata, in general si a mea, in particular. Sunetele fac parte din viata noastra fizica si nu numai…Zilnic suntem „bombardati” cu sunetele si zgomotele din jur, din zona, din tara sau din lume. Asa cum, in ape, mari si oceane sunt sunetele apei, in continua miscare dar si cele prin care balenele si alte creaturi comunica intre ele. Pina la urma, sunetele sunt Viata insasi!
Si, totusi, mult prea multe „zgomote”, tulbura armonia din aer, apa sau chiar din univers. Acestea, ar trebui eliminate in momentul in care le constientizam, sau ar trebui sa le simtim, macar, pentru a le inlatura. Ne streseaza, ne creeaza frica, tulburare interioara. De aceea, ar trebui sa ne protejam. Fie sa incercam sa ne linistim, spunindu-ne ca ca nu sunt reale, fie sa apelam la un specialist…
Voi incerca sa explic prin experientele mele. De mic copil, eram de-a dreptul fascinata de tot ce ma inconjoara…Eram timida si inchisa in mine, si nu doream sa primesc pe nimeni in universul meu. Dar, cind observam ce se intimpla in jurul meu, la plante, flori, pomi, animale, descopeream o alta lume, fascinanta! Eram in stare sa stau ore intregi sa privesc pestisorii mici de la marginea riului, sa-i iau in palmele facute caus si apoi, sa le dau drumul inapoi in apa! Simteam ca acolo e locul lor si ca nu trebuie sa intervin in viata lor. Sau, alta data, urmaream cu „sufletul la gura”, cum un paianjen, (desi nu mi-au placut niciodata), isi construia, cu atentie si rabdare, pinza, intre flori, sau la colturile casei…Uitam de mine…Iubeam cainii, caci parintii mei au avut doi caini lup. Le cunosteam comportamentul, simtamintele, dorintele, supararile…Intotdeauna am considerat ca daca am da atentie animalelor, am avea o viata mult mai buna…Loialitate, fidelitate, afectiune, atentie, iubire, atit intre specii, dar si respect pentru celelalte animale. Si, ciudat, in ultimul timp, tot mi multe animale din specii diferite, traiesc impreuna, fara dificultate. Nu-i asa ca avem de invatat???
Dar, sa revin la sunetele din jur…In copilarie, eram fara griji, si simteam linistea cu toate simturile. Poate de aceea, doream sa fiu singura. Locurile natale, comuna si apoi orasul, sunt inconjurate de dealuri si munti…E atita liniste si pace in jur. Nicaieri nu am simtit acest lucru, asa ca aici…Si, poate nu constientizam, daca nu as fi trait o vreme pe un alt continent… Acolo, aveam tot timpul senzatia unui pericol pentru mine…In casele in care am locuit, erau telefoane care sunau si de 10 ori pe zi, aparate, care isi anuntau inceperea sau terminarea unui program dat, casa, care incepea sa „tiue”, in caz ca am uitat ala cu mincare pe foc sau daca era fum, etc. Pe strazi, erau masini, de la cele de gunoi, care erau cit o casa, si „uruia” totul in jur cind trecea la ora 6 dimineata, strazile erau pline de autoturisme, zi si noapte…Dar, lasind la o parte toate aceste zgomote, simteam, permanent un alt fel de zgomot, inchis, surd,rece, plin de durere, in interiorul meu, dar venit dinafara. Era cumplit! Ma ingrozeam si ma umpleam de compasiune, dar nu stiam incotro sa merg, sa nu mai simt. Oamenii imi pareau bolnavi, grasi si neindeminatici…Copacii din parcuri, erau cu scoarta desprinsa, imi dadeau fiori de o durere nespusa…Incercam, din rasputeri, pentru linistea mea, sa ignor toate acestea, dar nu reuseam decit pentru scurt timp…Iar visele mele erau cenusii, cu oameni saraci si infometati …De aceea, de indata ce am reusit sa plec, sa revin acasa, totul s-a linistit. Sufletul mi-e cald, bucuros ca a regasit linistea. Linistea mea, pe care sper ca am meritat-o din plin…
Aldenn's space 